Vara din anul 2021 ne-a pus la incercare tanara padurice. A fost lunga, calduroasa si mai ales secetoasa.
In toamna 2020 a fost prima tura de plantat in care am introdus si teii in schema de plantare, insa cel mai probabil a fost si ultimul fiindca din cei 600 tei plantati s-au prins doar cca. 100. Poate vom incerca din nou peste cativa ani, ca si specie secundara.
Dar avem si vesti bune, speciile pe care le plantam deja din 2013 (stejar si frasin) au reusit in mare parte sa supravietuiasca nevatamati.
Desigur, acesti ani de seceta au parti neplacute pentru orice arbore, frasinii si stejarii se adapteaza aproape la orice fel de sol si reusesc sa supravietuiasca, insa vor creste mult mai putin (sau chiar deloc) fata de un an cu precipitatii distribuite uniform in cursul verii. Ei se conserva, reduc metabolismul la minim, astfel incat sa nu ajunga in pana de resurse. In cazul frasinilor (Fraxinus Pennsylvanica), in anii foarte secetosi, se ingalbenesc si pierd frunzele foarte devreme (septembrie, cateodata chiar sfarsitul lunii august) ca sa se protejeze de pierderi mari de apa din radacina si tulpina prin evapotranspiratia frunzelor.
Adevarul este ca nu mai putem intoarce procesul de incalzire globala, oricate paduri am planta, oricat am reduce amprenta noastra distructiva pe planeta, ce s-a stricat, stricat ramane pentru multe generatii de acum incolo. Insa, la fel cum ne adaptam noi la aceste conditii, trebuie sa regandim felul in care aducem la viata si intretinem padurile.
Este foarte important ca in padurea viitorului sa plantam speciile autohtone, rezistente la astfel de fenomene meteorologice, sa contina un amestec de specii primare si specii secundare si, poate cel mai important, e sa evitam monoculturi de aceeasi varsta, o padure trebuie sa aiba reprezentanti din toate varstele, doar asa se sustin si rezista la furtuni, vor avea material reproductiv de calitate si ofera adapost florei si faunei cu care traieste in simbioza.
Si noi ne-am adaptat la aceste conditii, ne-am luat timp sa analizam impactul muncii noastre asupra padurii. In legatura cu seceta am observat ca tunsul buruienilor poate fi un dezavantaj. Explicatia e destul de simpla: in primavara buruienile cresc (0.5 m pana la 1,5 m inaltime), fac seminte si vara se usuca. Majoritatea dintre ele raman asa uscate pana urmatorul an, ceea ce inseamna ca nu mai extrag apa din sol. In plus, tulpinile uscate si inlemnite, tin umbra pamantului si il protejeaza si ele de iradierea soarelui si astfel se usuca mai putin.
La inceput tundeam intre puieti si de 4-5 ori pe an, intre timp nu mai facem asta, pe langa munca colosala si combustibil ars inutil, aduce doar dezavantaje pentru arbori. E adevarat ca arata frumos cand e tuns frecvent insa nu e de folos. Asa ca am redus tunsul la o singura data pe an, sfarsitul lunii septembrie, atunci este important sa tundem si sa facem curat pentru ca altfel ne invadeaza soarecii, rontaie tulpinile si radacinile copacilor, se ascund de pradatori (pisici, sacali, vulpi, soimi, ulii, starci etc.) si isi fac "granare" din semintele acestora.
Anul acesta nu am inceput sa plantam o parcela noua, ci am replantat in mare parte ce s-a pierdut in vara trecuta si daca avem putin noroc, atunci in toamna anului viitor ajungem la 11.000 de puieti plantati si ingrijiti cu drag!
