Vara din anul 2021 ne-a pus la incercare tanara padurice. A fost lunga, calduroasa si mai ales secetoasa.

In toamna 2020 a fost prima tura de plantat in care am introdus si teii in schema de plantare, insa cel mai probabil a fost si ultimul fiindca din cei 600 tei plantati s-au prins doar cca. 100. Poate vom incerca din nou peste cativa ani, ca si specie secundara.

Dar avem si vesti bune, speciile pe care le plantam deja din 2013 (stejar si frasin) au reusit in mare parte sa supravietuiasca nevatamati.

Desigur, acesti ani de seceta  au parti neplacute pentru orice arbore, frasinii si stejarii se adapteaza aproape la orice fel de sol si reusesc sa supravietuiasca, insa vor creste mult mai putin (sau chiar deloc) fata de un an cu precipitatii distribuite uniform in cursul verii. Ei se conserva, reduc metabolismul la minim, astfel incat sa nu ajunga in pana de resurse. In cazul frasinilor (Fraxinus Pennsylvanica), in anii foarte secetosi, se ingalbenesc si pierd frunzele foarte devreme (septembrie, cateodata chiar sfarsitul lunii august) ca sa se protejeze de pierderi mari de apa din radacina si tulpina prin evapotranspiratia frunzelor.

Adevarul este ca nu mai putem intoarce procesul de incalzire globala, oricate paduri am planta, oricat am reduce amprenta noastra distructiva pe planeta, ce s-a stricat, stricat ramane pentru multe generatii de acum incolo. Insa, la fel cum ne adaptam noi la aceste conditii, trebuie sa regandim felul in care aducem la viata si intretinem padurile.

Este foarte important ca in padurea viitorului sa plantam speciile autohtone, rezistente la astfel de fenomene meteorologice, sa contina un amestec de specii primare si specii secundare si, poate cel mai important, e sa evitam monoculturi de aceeasi varsta, o padure trebuie sa aiba reprezentanti din toate varstele, doar asa se sustin si rezista la furtuni, vor avea material reproductiv de calitate si ofera adapost florei si faunei cu care traieste in simbioza.

Si noi ne-am adaptat la aceste conditii, ne-am luat timp sa analizam impactul muncii noastre asupra padurii. In legatura cu seceta am observat ca tunsul buruienilor poate fi un dezavantaj. Explicatia e destul de simpla: in primavara buruienile cresc (0.5 m pana la 1,5 m inaltime), fac seminte si vara se usuca. Majoritatea dintre ele raman asa uscate pana urmatorul an, ceea ce inseamna ca nu mai extrag apa din sol. In plus, tulpinile uscate si inlemnite, tin umbra pamantului si il protejeaza si ele de iradierea soarelui si astfel se usuca mai putin.

La inceput tundeam intre puieti si de 4-5 ori pe an, intre timp nu mai facem asta, pe langa munca colosala si combustibil ars inutil, aduce doar dezavantaje pentru arbori. E adevarat ca arata frumos cand e tuns frecvent insa nu e de folos. Asa ca am redus tunsul la o singura data pe an, sfarsitul lunii septembrie, atunci este important sa tundem si sa facem curat pentru ca altfel ne invadeaza soarecii, rontaie tulpinile si radacinile copacilor, se ascund de pradatori (pisici, sacali, vulpi, soimi, ulii, starci etc.) si isi fac "granare" din semintele acestora.

Anul acesta nu am inceput sa plantam o parcela noua, ci am replantat in mare parte ce s-a pierdut in vara trecuta si daca avem putin noroc, atunci in toamna anului viitor ajungem la 11.000 de puieti plantati si ingrijiti cu drag!

La fel ca si celelalte elemente ale casei, peretii trebuiau sa indeplineasca conditia de a putea fi transportate si manevrate de cateva persoane, fara utilaje grele. Astfel ca ne-am decis sa facem elemente compacte de cca. 2,5 x 2,35 m care sa contina structura, izolatie, tehnica, ferestre si o parte din finisaje.

Poate ar fi important sa mentionez ca nu am montat geamurile in gaurile din pereti ci am construit peretele in jurul geamului, am folosit tamplarie cu geamuri termopan de la firma Rehau, seria Geneo (cu sticla TriPan, bagheta calda si polistiren extrudat in celulele profilului) pentru a obtine o izolatie a ferestrelor comparativa cu factorul de izolatie al peretelui.

Structura portanta, confectionata din dulapi (lemn de rasinoase), este solida si usoara. Greutatea unui singur modul nu trece de 200 kg insa, fiind lipit, insurubat, contravantuit (chiar cu materialul izolator) si acoperit cu fasii de OSB3 (cu imbinari lamba-uluc) este foarte rigid si rezistent.

O mare parte din elementele de imbinare (feronerie) sunt confectionate de noi si cu ajutorul piulitelor cu gheara si a lacaselor frezate sunt aproape invizibile. In acelasi timp permit imbinarea ulterioara a modulelor fara acces in interiorul acestora.

Conform planului de confectionare cele 16 module care formeaza peretii exteriori ai casei contin toate cablajele si dozele necesare pentru tehnica care urmeaza sa fie instalata.

Izolatia termica nu este aplicata pe interior sau exterior ci este componenta principala a peretelui.

Elementele finalizate se pot transpora pe orice camioneta 7,5 tone sau in cazul nostru, cate 4 bucati amplasate pe o platforma tractata de o masina mica.

Am avut emotii in ziua in care am montat casa fiindca planseul, dulgheria si modulele care formeaza peretii au fost confectionate in ani diferiti si nu "s-au vazut" niciodata, insa emotiile au trecut repede cand am vazut ca toate calculele si masuratorile noastre au fost corecte si s-a potrivit tot milimetric.

Asamblarea casei a durat in total cateva zile, programul fiind in mare parte dependent de conditiile meteorologice. In total a fost nevoie de 4 persoane, cateva unelte usoare de mana si multe multe suruburi :)

Partea de jos a peretelui vine etansat (extrudat) si acoperit cu o placa care trece si peste planseu. Aceasta nu a fost pre-montata pentru a nu se rupe la transport.

A fost impresionant cum s-au finalizati cativa ani de planificare si proiectare in doar doua zile de montaj. Dintr-odata toata gramada aceea de elemente preconfectionate aveau un sens si o forma.

"Sunt oameni care, din diverse motive, nu-și mai locuiesc proprietățile din Apuseni.
Sunt oameni în orașe care își doresc o casă de vacanță, ori chiar un domeniu de vacanță, la munte.
Țara Moților e locul în care și unii, și ceilalți, au ceva să-și ofere.

Vânzând, primii mai dau o șansă unor case care, altfel, pier încet și sigur. Și unor terenuri care se împăduresc implacabil. Cumpărând, ceilalți pot readuce viața în locuri magice, în care viață nu mai aduce decât natura. Site-ul scoate la lumină proprietăți frumoase, care sunt de vânzare în  Munții Apuseni, în Țara Moților."

https://www.domeniuldinapuseni.ro/  

Prin definitie, dulgheria include toate elementele structurale din lemn, folosite la constructia unei case. Chiar si la casele moderne (fie ele din caramida, beton sau lemn) acoperisul se confectioneaza tot din grinzi de lemn.

La fel am facut si noi! Am gandit o structura care nu implica stalpi de sustinere, practic am facut un acoperis autoportant in patru ape egale al carui greutate se descarca pe peretii perimetrali. Este adevarat ca avem cateva grinzi aparente in mijloc insa nu sunt necesare, ele sustin peretii despartitori,  acoperisul sta si fara aceste grinzi.

Stiind ca toata dulgheria va fi vizibila din interiorul casei, nu am facut rabat la calitatea materialului si am folosit doar grinzi lamelare imbinate in dinti, uscate in uscator. Producatorul le-a livrat cu sectiunea ceruta de noi si lungimea de 13m. Daca stau sa ma gandesc mai bine, nici la o casa, la care nu se vede dulgheria, nu as opta pentru lemn verde sau de calitate inferioara pentru ca exista riscul, ca in timp, sa se curbeze, sa isi modifice dimensiunile sau chiar sa fie infestat cu carii.

Din acest proiect, partea cu dulgheria m-a pasionat cel mai mult. Dupa ce am desenat planurile, cu mult inainte sa cumparam grinzile brute, stateam seara in pat, ma uitam la tavan si imi imaginam cum va fi sa vezi geometria acoperisului. Si aparent, geometria acoperisului este simpla dar unele unghiuri, transpuse in 3 planuri, mi-au dat bataie de cap pana s-au potrivit asa cum mi-am dorit, mai ales muchiile.

Multe elemente si imbinari au fost facute de mana insa majoritatea elementelor sunt taiate si prelucrate cu circulare si freze ghidate. Sa stiti ca masuratul materialului si ajustatul masinariilor a luat mai mult timp decat taiatul propriu zis.

Din momentul in care am taiat prima grinda pana cand am avut dulgheria complet finisata a trecut o luna (septembrie 2014) si in mare parte am reusit sa fac totul singur. Am mai si cerut ajutor, mai ales la grinzile cu greutate de 80-90 kg sau chiar peste 100 kg, dar cu planificare si un proiect bun, este o munca placuta, curata, realizabila in doua persoane, evident... pricepute.

In timp ce scriu aceste randuri, stau in casa la caldura, ascult cum cad stropi de ploaie pe acoperis si ma bucur mult ca am fost asa meticulos la confectionarea dulgheriei :)

In timp ce ne bucuram de culorile minunate pe care ni le daruieste micuta noastra padure, ne pregatim deja pentru impadurit si va anuntam ca in weekendul 15-16-17 Noiembrie 2019 vom planta!

(vezi aici cum a inceput tot: https://www.copacultau.ro/visul-meu/ )

Verile tot mai secetoase si experienta din ultimii 5 ani, ne-au determinat sa alegem specii de copaci care rezista mai bine la aceste conditii meteorologice, astfel ca vom introduce in schema de plantare 200 de Nuci negri. La baza ramane in continuare Stejarul pedunculat (500 de fire) si Frasinul comun (300 de fire).

Stejarul pedunculat (Quercus robur sau Quercus pedunculata, specie autohtona foarte bine adaptata la conditiile noastre climatice, foarte rezistent la seceta, crestere foarte lenta). Am ales majoritatea stejari pentru ca, de cand plantam, au rezistat cel mai bine, se pare ca le place mult solul greu, lutos.

Frasinul comun (Fraxinus excelsior, crestere rapida pana la maturitate, specie autohtona, iubeste apa si creste foarte bine in primaverile cu ploaie abundenta, in primii ani de viata este moderat rezistent la seceta dar foarte rezistent la inghet).

Nucul negru (Juglans nigra, o specie rezistenta la ger si seceta, ii plac solurile reavene si totusi suporta bine solurile argiloase si compacte de campie).

Cei care au mai participat stiu deja, insa cei care vor veni pentru prima data sunt rugati sa aduca si o cazma (in cazul in care au). Teoretic avem si noi insa daca suntem mai multi e bine sa avem mai multe unelte!

Va asteptam cu drag, vin fiert si rontaieli gustoase!

Pentru mai multe informatii va rugam lasati un mesaj mai jos si va contactam cu drag.

- S-a decis! Ne mutam in padurea plantata de noi! Dar... daca totusi nu putem locui acolo? Ce facem cu casa?

Nu cunosc pe nimeni sa fi incercat sa locuiasca autonom in mijlocul padurii ca sa il intreb: "hei tu, cum merge treaba?".

Gandurile de mai sus mi-au dat multa bataie de cap. Riscam ca dintr-un motiv banal sa nu putem sta acolo (sa nu ne descurcam sau chiar sa nu ne placa). Investim multa energie, timp si bani intr-o casa care ulterior o abandonam?

- Nu! Facem o casa care se poate muta!

Si asa am facut! :)

Ce multe avantaje poate sa aiba o casa mobila, cu mult timp inainte sa o montezi, o poti fabrica intr-un loc protejat de frig si de ploaie, te concentrezi in liniste la finisarea fiecarui element in parte si la final o asezi in locul dorit.

Ai timp sa studiezi piata, sa gasesti cele mai bune materiale la cel mai mic pret si nici macar nu ai nevoie de o echipa de muncitori care sa lucreze o perioada lunga pe santier.

Totusi, o casa care se poate muta, indiferent daca dintr-o singura bucata sau mai multe, are nevoie de un planseu, un fel de sasiu pe care cladim peretii si peste acoperisul. In acest punct, casa noastra, incepe sa se deosebeasca de o casa conventionala, am regandit ideea de planseu masiv fix si utilizand materiale foarte usoare si eficiente din punct de vedere static si termic am obtinut baza unei case care se poate muta atat pe bucati (se transporta si se asambleaza oriunde) cat si dintr-o singura bucata (in conditiile in care permite infrastructura).

Dupa ce am gasit o fundatie care sa se potriveasca cu planul nostru (vezi articolul aici: http://copacultau.ro/fundatie-pe-suruburi/)  am inceput sa desenez primele schite si sa le prezint structuristului cu care lucram pe atunci.

Evident materialul la care m-am gandit din prima a fost lemnul. Este foarte rezistent si totusi usor (in comparatie cu majoritatea materialelor de constructie), permite deschideri mari si se poate prefabrica.

Planseul este construit ca si o remorca, la baza sunt grinzi din lemn lamelat imbinat in dinti cu sectiune de 100x200 mm si deschidere mare. Peste aceste grinzi sunt insurubate podelele din dulapi imbinati cu falturi iar intre grinzi este izolatia termica (vezi articolul aici: http://copacultau.ro/izolatia-termica/). Sub izolatia termica exista un strat de scanduri care o sustine si o protejeaza de daunatori.

In vara din 2014 am confectionat planseul si peste dulgheria (fara pereti), in curtea casei unde locuiam pe atunci. In toamna 2014 le-am demontat si le-am depozitat pana in 2016 cand am ridicat casa pe pozitia finala.

In 2016 nu a mai fost nevoie decat de o masina de insurubat si una/doua persoane care sa puna elementele cap la cap.

Casa noastra este fabricata dintr-o structura portanta din lemn, insa pentru izolarea termica am ales placile din polistiren extrudat LINITHERM. La fabricare, polistirenul se extrudeaza intre doua folii de aluminiu. Aceste folii au rolul de izolator termic si membrana anti vapori.

Pentru a intelege mai bine cum functioneaza izolatia termica trebuie sa intelegem care sunt metodele prin care se face transferul termic de la casa la mediul inconjurator, cu alte cuvinte, care sunt cele trei metode prin care casa pierde caldura.

• Conductivitate - caldura patrunde prin perete si se disipa pe partea opusa in contact cu mediul exterior.
• Convectie - se formeaza un circuit activ al aerului, cel cald, mai usor, urca, iar cel rece, mai greu, coboara. Daca apar crapaturi (la ferestre) sau imbinarile nu sunt etanse (pereti, colturi sau acoperis), aerul cald va fi pierdut si inlocuit cu aer rece.
• Radiatie - undele electromagnetice trec prin aer si incalzesc corpurile pe care radiaza (de ex. obrajii nostri cand stam in fata focului). Daca radiatiile nu sunt oprite ele trec prin pereti si se pierd in exterior.

Folia de aluminiu este un conductor termic foarte bun. Va intrebati de ce se foloseste ca si material izolator? Raspunsul este simplu: folia de aluminiu nu izoleaza termic insa ea reflecta radiatiile electromagnetice emanate de sursa de caldura si le pastreaza in casa, iar in combinatie cu polistirenul extrudat, care are o conductivitate foarte scazuta, obtinem un izolator termic excelent pentru casa noastra.

Folia de aluminiu protejeaza casa de radiatii electromagnetice nedorite (electro smog) din exterior.

Comparativ cu alte materiale (vata minerala, polistiren expandat sau lemn) polistirenul extrudat izoleza mai bine, in acelasi timp, placile sunt mai compacte (0.014 W/(m²K) la 160 mm grosime).

Convectia aerului nu implica automat o pierdere de caldura atata timp cat constructia si in special izolatia termica sunt confectionate corect, insa trebuie avut grija ca imbinarile dintre placile de polistiren extrudat sa fie etanse (canturi cu lamba-uluc si banda autoadeziva de aluminiu) iar legaturile cu alte materiale sa fie extrudate (ca si la montajul ferestrelor) devenind astfel complet etanse.

Polistirenul extrudat are o densitate volumetrica foarte mica (este foarte usor, doar 33 kg/m3), implicit necesita foarte putine resurse pentru a fi fabricat (celulele spumei au pereti foarte subtiri si inglobeaza mult aer, iar aerul care nu este in miscare izoleaza termic exceptional), totusi are o rezistenta destul de mare (rezista la presiuni de peste 0.02 N/mm2 sau cca. 2 tone/m2).

Rezistenta crescuta permite integrarea izolatiei in structura portanta. De exemplu in pereti nu a fost nevoie sa facem contravantuiri, pur si simplu am pus placile de polistiren intre portanti si am obtinut o structura rigida.

La constructii de lemn membrana anti vapori este foarte importanta, ea se aplica pe interior si nu permite vaporilor din casa sa patrunda in perete. Daca nu exista aceasta membrana sau exista dar nu este etansa, vaporii care patrund in perete condenseaza in contact cu straturile mai reci de la exterior si se formeaza mucegaiul care in timp degradeaza constructia.

Polistirenul extrudat nu imbatraneste, nu mucegaieste si nu se descompune decat expus la raze UV. Materialul nu este ignifug insa are un comportament bun in cazul unui incendiu (clasa E, constructiv B2).

O izolatie atat de compacta reduce grosimea finala a anvelopei si automat se economisesc materiale (grinzi si capriori cu sectiuni mai mici, amprenta la sol mai redusa).  

Este adevarat ca acest material nu se obtine in mod natural, insa impactul asupra mediului este unul bland (placile se pot recicla sau distruge in statii de reciclare a deseurilor unde se ard peste 99.999% din gazele cu efect de sera), iar o casa izolata cu acest material necesita un minim de resurse pentru a pastra o temperatura confortabila pe tot parcursul anului, economisindu-se astfel cantitati enorme de combustibil si energie.

Care sunt avantajele sa construiesti pe suruburi?

In realitate, casa noastra nu a fost costruita, ci confectionata in mai multe etape din elemente compacte, care se pot transporta usor, iar ulterior am asamblat-o in locatia finala. Principiul este foarte asemanator cu jucariile lego.

Am ales sa asezam casa pe suruburile de fundatie Krinner pentru ca acest tip de fundatie nu implica modificari majore ale terenului. Fiind o fundatie fara beton se poate indeparta si refolosi oricand fara sa degradeze solul sau vegetatia.

Prin utilizarea acestor suruburi de fundatie am gasit o modalitate simpla de a construi modular, sigur si stabil.

Cum se monteaza fundatia pe suruburi?

Cu o ruleta si o busola se masoara cotele si orientarea geografica. Se bat tarusi din metal in punctele in care urmeaza sa fie montate suruburile si se unesc cu un snur pe care il nivelam pe inaltime cu un boloboc. Se niveleaza mereu grupuri de cate 3 suruburi pentru a obtine aceeasi inaltime si o suprafata plana.

Pentru fundatia noastra am folosit 30 de suruburi (6 x 5 randuri). Sub casa am pus 15 cm de piatra concasata pentru a evita instalarea rozatoarelor.

Inainte sa montam fundatia am incercat un singur surub sa vedem cum se monteaza cel mai simplu. Producatorul dispune de masini speciale pentru insurubat, dar noi am reusit sa le insurubam manual cu o bara metalica de 3 metri.

Am inlaturat provizoriu piatra concasata din locurile unde am fixat suruburile ca sa nu zgarie stratul anticoroziv la montaj.

Peste suruburi am montat niste elevatii din lemn de stejar tratat cu ulei de in, material similar cu traversele de cale ferata de pe vremuri. Aceste elevatii ridica planseul cu cca. 45 cm si ne permite accesul sub casa pentru interventii tehnice. In acelasi timp, perna de aer de sub casa, asigura o buna ventilatie si exclude riscul ca planseul sa intre in contact direct cu frigul si umezeala din sol.

O alternativa la lemnul de stejar este lemnul de salcam.

Elevatiile au fost frezate si pregaurite, prinderea pe suruburile de fundatie se face cu bara filetata M16, piulitele sunt inecate in partea superioara. Planseul se fixeaza pe elevatii cu holzsuruburi (10 x 300 mm cu cap farfurie) insurubate de jos in sus.

Cat rezista fundatia pe suruburi?

Din punct de vedere structural, suruburile sunt mai rezistente decat un simplu pilon de beton. In pamant reavan, forta de apasare admisa, data de producator, pentru surubul folosit de noi, este de 25 kN/bucata (o greutate de aprox. 2,5 tone), in pamant vartos este si mai mare. Sarcina se imparte uniform pe toata adancimea, de-a lungul filetului, nu doar pe talpa acestuia ca si in cazul betonului.

Pentru o casa cu greutate proprie de doar 16 tone este foarte important sa fie bine ancorata in pamant, mai ales in timpul unei furtuni. Din acest punct de vedere, suruburile de fundatie sunt alegerea perfecta, forta de extractie fiind de 12,5 kN/bucata.

Lungimea suruburilor am ales-o in urma studiului geotehnic. Nu avea sens sa optam pentru un model mai lung de 1,5 m in situatia in care cel mai compact strat de pamant este intre -0,5 m si -1,5 m.

Suruburile sunt protejate impotriva coroziunii de un strat gros de Zinc (rezistent chiar si la zgarieturi usoare), barele filetate si piulitele sunt din INOX A2, iar elevatiile din stejar, ferite de ploaie, ar trebui sa reziste fara mentenanta mai multe decenii.

O fundatie finalizata de doua persoane intr-o singura zi!

Craciunul este o sarbatoare minunata, iar bradul natural implineste magia sarbatorilor cu aspectul si mirosul sau iconfundabil. Dar gandul ca acel brad nu mai imparte aceasta bucurie cu noi si dupa sarbatori ma intristeaza prea tare si ma motiveaza sa cumpar un brad in ghiveci, pe care sa il plantez dupa Craciun.

Anual se taie peste 80.000.000 de brazi in intreaga lume, fiecare dintre ei avand nevoie de cca. 12 ani sa creasca pentru a avea marimea perfecta, iar imediat dupa Craciun toti ajung la gunoi. In Europa se cultiva brazi pentru Craciun pe cca. 120.000 hectare, suprafata care initial era padure virgina.  Un hectar de padure de brad, in 10 ani,  filtreaza 145 tone CO2, 300 tone particule de praf si elibereaza 100 tone de oxigen.

Ca si orice alta planta, nu este sigur ca se va prinde. Brazii la care s-a taiat radacina prea scurt sau care au stat multe zile in casa la caldura, au sanse mai mici sa se prinda, dar daca se intretine si se planteaza corect, sansele cresc semnificativ.

Noi am tinut bradul doar patru nopti, l-am pus in cel mai racoros colt al casei si am incercat sa tinem pamantul mereu umed.

Impreuna cu bradul nostru am cumparat si un sac de pamant potrivit pentru plante care iubesc solul mai acid.

In general coniferele, afinul si merisorul au nevoie de un sol mai acid, ph 4.0, turba este ideala.

Am sapat o groapa putin mai mare decat ghiveciul si am uplut-o pana la jumatate cu turba amestecata cu nisip.

Am asezat bradul in pozitia potrivita si am umplut groapa cu turba amestecata cu pamant de la noi din padure.

In principiu, nu este gresit sa plantezi arbori iarna. Atata timp cat pamantul nu este inghetat, sansele sa se prinda sunt mai mari decat la plantatul in primavara. Noi am avut astazi 6°C si, cum a tot plouat ultimele zile, nu a mai fost nevoie sa ud.

Speram ca bradul nostru sa supravietuiasca acest Craciun si sa ne bucuram de el pentru multi, multi ani. Daca si voi aveti braduti in ghiveci (sau alti arbori forestieri) pentru care nu aveti un loc potrivit, va invit sa ii plantam impreuna la noi in padure, trebuie doar sa imi scrieti pe silviu[at]copacultau.com.

In iarna 2014 - 2015 imi imaginam deja sarbatorile in casuta de pe deal, cu familia in jurul mesei. Dar casa noastra era doar un proiect pe hartie, asa ca m-am decis sa fac... masa.

In tamplaria unde fabricam componentele pentru casa, au aparut niste butoaie vechi de tuica. La suprafata, doagele aratau rau, dar dupa ce au taiat cateva sa le puna pe foc, am observat ca miezul era sanatos si arata superb. Lemnul fiind curbat, nu te incuraja sa faci ceva din el, dar m-a incantat ideea ca pot refolosi acest material vechi si nu e nevoie sa tai copaci noi pentru a ne bucura de o masa frumoasa de stejar.

Solutia a fost simpla: iau doagele si decupez bucatile drepte din ele, le standardizez (aceeasi sectiune insa lungimi diferite) si le imbin in dinti, lamelele rezultate se pun una langa alta si se incleiaza pana se obtine o placa mare (e nevoie de o presa care le preseaza cu o forta de mai multe tone incat imbinarea sa se faca perfect). Din placa obtinuta am taiat elementele necesare si munca a continuat acasa.

Imbinare in dinti - se frezeaza in capatul unei bucati un model dintat mama si la capatul altei bucati un model dintat tata care se potrivesc perfect una in alta, dupa care se incleiaza.

Acasa am luat niste lemne vechi din camara si am experimentat pana am gasit imbinarea perfecta pentru blat si picioare. Putin frezat, putin gaurit, doua suruburi si gata!

Cu freza superioara (cu un cap cu 45° si rulment de ghidaj) am tesit toate canturile si i-am dat o forma placuta. Dupa 3 randuri de slefuit (granulatie 120, 260 si 400) am fost multumit de rezultat!

Acesta este cel mai frumos moment, cand vezi, dupa mai multe zile, cum obiectul tau incepe sa aiba forma dorita si, cateodata, arata mai bine decat ti-ai imaginat.

La final am tratat toata masa cu mai multe straturi de ulei de in si dupa fiecare strat am slefuit "mustatile" care mai apareau pe suprafata.

Fiindca am vrut sa pastrez textura lemnului vizibila si palpabila am facut un truc simplu: ca sa nu balteasca uleiul, am sters dupa cateva minute fiecare strat aplicat cu o carpa moale si uscata, iar dupa fiecare slefuit am aspirat foarte bine suprafata de praf ca sa ramana capilarele deschise.

Masa noastra este reciclata din bucati vechi de lemn si totusi este unul dintre cele mai frumoase locuri din casa noastra!

In 2013, cand am inceput cu impaduritul, mi-am dat seama ca nu trebuie sa fac niciun compromis ca sa imi traiesc viata moderna si confortabila, sustenabil intr-un mediu ecologic, in mijlocul naturii.

Sunt convins ca fiecare dintre noi a ajuns in viata la un moment in care sa isi doreasca sa fie complet independent.

Ce bine ar fi sa nu depind de niciun furnizor, sa nu ma influenteze scumpirile utilitatilor, pur si simplu sa nu am cheltuieli de intretinere la sfarsitul fiecarei luni!

Eram convins ca aceasta independenta este posibila, dar implica sa ne schimbam putin viata si sa proiectam o casa autonoma, confortabila si extrem de eficienta.

Din copilarie mi-a placut foarte mult sa lucrez cu lemn, fie ca am facut un hambar, o sura sau o bancuta noua pe strada bunicilor; este un material fascinant care pastreaza caldura, aspectul si naturaletea pe tot parcursul vietii.

In meseria mea sunt obisnuit sa optimizez procese tehnologice si gasesc solutii la diverse provocari si, stiind ca exista multa energie nepoluanta neutilizata in jurul nostru, de data aceasta, provocarea a fost sa gasesc tehnologia potrivita care sa faca aceasta energie accesibila noua.

Dupa trei ani de proiectare si constructie, in 2016 am reusit sa ne mutam si, dupa inca doi ani in care locuim aici, sunt tot mai incantat ca am facut aceasta casa autonoma.

Sotia mea mi-a spus sa fac multe poze si notite de la fiecare detaliu incat sa pot scrie la batranete o carte. Eu am ales sa scriu inainte sa fiu batran si va invit sa urmariti in urmatoarele articole toate etapele prin care am trecut, tehnologiile pe care le-am folosit si, evident, problemele pe care le-am intampinat, poate va inspira!

1. Fundatie pe suruburi
2. Planseul - usor si rezistent
3. Izolatia termica
4. Casa autonoma - dulgheria

In 23 Octombrie 2013 au sosit peste 2000 de puieti, erau atat de micuti incat puteam cuprinde cu bratele jumatate de hectar de padure!

Daca pana acum, sa plantam o padure, a fost doar o dorinta, din momentul in care i-am vazut in fata mea, acest vis, a devenit o realitate si o responsabilitate.

Vazand cat de fragezi sunt ne tot intrebam daca oare se vor prinde sau vor pieri peste iarna.  Si stiind cat de multe caprioare sunt in padurea de langa terenul nostru, ne-am facut griji ca vor veni si ii vor manca pe toti.

De cand am inceput acest proiect, m-am lovit de multe probleme ale caror solutii nu le gasesti in jurul tau pentru ca nu sunt multi care sa fi inceput astfel de activitati si, automat, a fost nevoie de cercetare si creativitate in a rezolva problemele aparute.

Teama ca rozatoarele si caprioarele ne vor manca puietii a aparut cu mult inainte de a cumpara efectiv copacii si solutia a fost una destul de simpla: am gasit o tamplarie care ne-a facut, din resturi de cherestea, cateva mii de tarusi, iar din plasa de sarma (rabitz) am impletit un fel de tub pe care il capsam pe tarus. Primele prototipuri au iesit foarte bine, problema a aparut in momentul in care ne-am dat seama ca ne ia peste 4 minute pentru a confectiona fiecare astfel de protectie, plus ascutitul tarusului cu toporul.

Evident ca pasiunea omoara frigul, oboseala, febra musculara si bataturile si in saptamanile dinainte de plantat am reusit sa terminam toate pregatirile pentru marea actiune.

Privind in urma imi dau seama ca, la inceput, am facut multe sacrificii inutile, pasi pe care, ulterior, am invatat ca nu e nevoie sa ii faci daca optimizezi echipamentul si te sincronizezi cu natura.

In paralel cu munca mea prin curte (tarusi, protectii etc.) am gasit un tractorist cumsecade care ne-a scarificat* pamantul si Amalia a facut un grup pe facebook unde am reusit sa unim peste o suta dintre prietenii nostri, pe care i-am invitat sa-si planteze fiecare cate un copacel in padurea noastra.

Pentru mine, primul plantat, a insemnat o organizare foarte detaliata (fiecare pas implica mai multe utilaje si materiale care trebuie sa fie pregatite la momentul potrivit) dar mai ales a insemnat munca fizica intensa pe care eu o cunoscusem de cand eram copil si ajutam bunicii la munca de camp.

Am platat impreuna cu Amalia aproape 1500 de copaci, iar diferenta am plantat-o cu prietenii. Implicarea lor a fost de proportii neasteptate, au venit familii cu copii si fiecare si-a plantat cate un frasin sau stejar.

Plantatul in "despicatura" - Tehnica face totul, pamantul trebuie sa fie scarificat* adanc, trebuie sa fi plouat cateva zile inainte si e nevoie de o lopata (arsau) ingusta si lunga. Lopata se infige adanc in pamant (40-50 cm) si se trage usor  in laterala, in "buzunarul" sau "despicatura" astfel creata se pune un puiet, se scoate lopata, se calca pamantul si gata.

Evident ca am plantat cate un copac si pentru oamenii dragi care nu mai sunt intre noi sau pentru cei care nu au putut veni sa planteze. Chiar si acum, dupa atatia ani, trec pe langa copaci, ii ating si ii salut de parca ar fi un prieten bun langa mine.

Este interesant ca la finalul plantatului, dupa trei saptamani de munca intensa si osteneala fizica m-am simtit extraordinar! Mintea mea era libera, parca am trait acolo, in mijlocul campului, intr-o lume fara presiune, fara ceas si fara stres. Cel tarziu atunci am stiut ca aceasta este chemarea mea si nu ma voi multumi doar cu 200o de copaci!

* SCARIFICÁ,scarífic,vb. I. Tranz.1. A afîna pămîntul cu ajutorul scarificatorului, cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor.

Cand am inceput cu acest proiect ne-am dat seama defapt cat de putine lucruri stim despre padure, in primul rand a fost necesar sa aflam ce specii sa plantam si pentru aceasta trebuia sa stim ce pamant avem sub picioare.

ph-ul solului, acesta indica cat de acid sau bazic este solul, majoritatea speciilor prefera solul neutru (intre 6,5 si 7,5), spre usor acid (6,0).

altitudinea si precipitatii, unele specii nu tolereaza caldura si seceta indelungata sau frig si cantitati mari de precipitatii.

textura solului, de la nisip la praf si argila, fiecare se comporta altfel si permite apei mai mult sau mai putin sa ajunga cu usurinta la radacinile copacilor.

salinitatea, cantitatea de saruri solubile in sol, in general, daca concentratia este mare, dauneaza plantelor si duce la erodare masiva.

Studiul geotehnic ne-a confirmat ca pamantul nostru este fertil si se bucura deja sa gazduiasca arborii tineri!

Dupa ce am analizat putin si padurile din imprejurimi ne-am decis sa plantam: Frasin (Fraxinus Excelsior, Fraxinus Pennsylvanica) si multiple feluri de Stejar (Quercus Robur, Quercus Rubra, Quercus Petraea, Quercus Frainetto) iar padurarii din zona ne-au invatat cat de des trebuie sa plantam (intre 3500 si 5000 de fire pe hectar).

Acum, in teorie, plantatul era deja o joaca, a mai ramas o intrebare importanta: "de unde sa luam puietii?". Noroc cu internetul, repede am gasit o sursa buna de puieti in jud. Dolj, mai exact in Dabuleni la dl. Inginer Iancu, si ne-am pregatit pentru plantat!

... pana intr-un punct, viata mea a fost una obisnuita, asa cum o cunoastem si o traim cu totii, dar in 2013 am decis sa o schimb complet!

In copilarie bunica imi povestea despre un unchi indepartat, care la un moment dat din viata lui a decis sa vanda tot ce avea si sa cumpere un teren in mijlocul campului, pe care a facut o casuta de lemn si a trait fericit pana la sfarsitul vietii.

Multi ani mai tarziu tatal meu mi-a daruit dragostea lui pentru natura, mi-a aratat cata perfectiune se regaseste in fiecare firicel verde din jurul nostru si in mod special in padurea care a fost dintotdeauna adapost si sursa de sanatate pentru om.

Eu ma numesc Silviu, sunt un om simplu cu o pasiune mare, iubesc natura si cred ca nu exista nimic mai perfect in acest univers decat natura care ne inconjoara.

Pana in 2013 viata mea a urmat un curs firesc: am terminat facultatea, am inceput sa lucrez si am locuit intr-o casa obisnuita, dar mereu lipsea ceva, simteam ca valorile primite in copilarie se transformau in dorinte puternice care ma urmareau peste tot.

Sotia mea a fost scanteia care a declansat totul, a venit intr-o zi acasa si mi-a spus: "suntem atat de norocosi, traim asa o viata buna, suntem sanatosi si ne avem unul pe altul, trebuie sa dam ceva inapoi!".

Inca in acelasi an, din banii de la nunta, am cumparat un teren si am decis sa plantam o padure.

Habar nu aveam ce eforturi implica, dar stiam ca e nevoie sa facem ceva! De undeva trebuia sa incepem si ne-am dorit sa incurajam oamenii din jurul nostru sa se implice si sa descopere cat de frumos e sa dai viata unei tinere paduri.

Evident ca parea sa fie o nebunie toata actiunea, insa acum, dupa 5 ani, ma bucur enorm ca am decis sa mergem pe acest drum si in urmatoarele luni va povestesc cu drag cum au reusit doi oameni sa planteze o tanara padure.

(16 ani mai tarziu) 2018 - Imaginati-va un barbat care intr-o seara de vara iese in curte si descopera, cu o bucurie imensa, ca sotia lui i-a facut un cadou surpriza - trei familii de albine.

Nici nu stiu ce este mai trist, faptul ca au trecut cei 16 ani atat de repede sau gandul ca a fost nevoie sa treaca 16 ani pana au revenit aceste fiinte minunate in viata mea...

Copil fiind nu iti faci niciodata prea multe ganduri la cum ar putea arata viata ta mai tarziu, probabil iti imaginezi ca vei fi doctor, pilot sau poate presedinte, dar nu te gandesti ca lumea in care vei trai se va schimba atat de mult, timpul devine tot mai pretios si simplitatea vietii de copil este o dorinta tot mai rar implinita.

Indiferent cum ar fi, important e ca nu am renuntat sa visez la aceasta bucurie si simt ca aceasta postare este prima dintr-un sir de postari legate de pasiunea mea - apicultura.